S-au implinit 40 de ani de la prima convorbire cu un telefon mobil

La inceputul lunii aprilie 1973, inventatorul Martin Cooper de la Motorola a efectuat primul apel cu ajutorul unui telefon mobil de pe un trotuar din New York. Inventatorul l-a sunat chiar pe Joel Engel, rivalul sau de la “Bell Labs”, care la vremea respectiva incerca, de asemenea, sa creeze un telefon portabil. 

2013.04.04 - androidworld.ro - motorola 2

Potrivit unor zvonuri, Cooper s-ar fi inspirat din capitanul Kirk din serialul TV “Star Trek” si gadgeturile pe care acesta le folosea.

Primul model de telefon mobil cântarea nu mai putin de 1,4 kilograme si putea fi folosit 35 de minute, dupa care trebuia incarcat timp de 10 ore. Primul telefon mobil se numea “DynaTAC” (DYNamic Adaptive Total Area Coverage), iar Motorola a petrecut 10 ani incercând sa obtina aprobari si sa depaseasca obstacole tehnologice pâna sa ajunga la productia de masa. in 1983, a fost lansat un “DynaTAC” mai usor, la pretul de 3.500 de dolari (echivalentul astazi a 7.400 dolari).

Primul telefon mobil comercializat avea o lungime de 33 cm, noua taste: “recall, clear, send, store, function,end, power, lock, volume”, un display si putea memora 30 de numere. Dupa mai putin de zece ani, in 1990, serviciile de telefonie erau disponibile pentru un milion de clienti americani, pentru ca, in 2011, 87% din populatia planetei sa beneficieze de acest sistem de telefonie.

Toate telefoanele mobile au o serie de caracteristici comune, dar producatorii incearca sa diferentieze produsele proprii prin punerea in aplicare a unei serii de functii suplimentare care sa fie atractive pentru consumatori. Acest fapt a condus la mari inovatii in dezvoltarea telefonului mobil in ultimii 20 de ani.

Nokia a detinut pozitia de lider de piata pâna in 2010, pentru ca, din 2012, sa fie depasita de Samsung, potrivit Strategy Analytics.

Sursa

Social Share Toolbar